Dezvoltatorul imobiliar RRG Real Estate, companie prezentă pe piața imobiliară din România de peste 20 de ani, a lansat prima fază a complexului rezidențial Lakeside11. Compania are la activ mai multe proiecte finalizate și vândute integral, printre care Lighthouse Residence, Linda Residence, Park Avenue 96 cu un total de 500 unități.
Oferind o panoramă impresionantă, această primă fază a proiectului Lakeside11 cuprinde un total de 6 clădiri, adică 186 de apartamente , 320 metri pătrați alocați spațiilor comerciale și zone pietonale generoase. Investiția inițială pentru această fază este estimată la 32 milioane de Euro.
În ultimii 20 de ani, segmentul imobiliar din România a urmat un curs firesc, am putea spune, dacă ne axăm pe procesul de maturizare.
“Cu o înclinare mai accentuată către client, concurența puternică între dezvoltatori este acum o realitate stabilită care continuă să evolueze și să se extindă”
Petr Savateev, CEO RRG Real Estate Group
București este, în mod tradițional, principala piață imobiliară din România, întrucât aici se înregistrează anual aproximativ o treime din toate tranzacțiile imobiliare din țară. Nucleul economic este definit de zona de nord a capitalei, zonă în care majoritatea dezvoltatorilor își îndreaptă atenția.
Unul dintre acești dezvoltatori, a cărei dorință de a construi un proiect semnificativ a fost pusă în așteptare timp de câțiva ani, așteptare datorată situației cauzate de pandemie, îmbrăcată într-un comportament prudent, a revenit pe scena constucțiilor cu o viziune diferită de cea inițială.
RRG Real Estate Group anunță proiectul Lakeside11, “o piatră de hotar semnificativă și un punct culminant al eforturilor colective, devotamentului și expertizei”.
Complexul rezidențial ce conturează pe o latură lacul Străulești, are ca și principal punct de diferențiere densitatea foarte redusă, așadar, în medie, fiecare etaj al blocului va avea 4 – 5 apartamente. Pe lângă design-ul modern, locația – un mix între zona urbană și apropierea către natură, proiectul vine la pachet cu multe plusuri.
Proiectele de acest gen dezvoltate în ultima perioadă se axează în principal pe rezolvarea unei probleme cu care România încă se confruntă, și anume crearea și, mai mult decât atât, consolidarea de comunități. Pe lângă utilitatea, și anume spațiu de locuit, noua paradigmă impune un concept prin care locatarilor li se pun la dispoziție spații de agrement, încurajând socializarea. Individualitatea, o consecință poate a pandemiei, conduce către un comportament antisocial uneori, cu repercursiuni îngrijorătoare.
Lakeside11 pune accent pe individ, ofeintu-i un apartament la standarde europene “O echipă internațională de profesioniști a studiat cele mai bune practici ale construcțiilor rezidențiale din Europa, adunând tot ce este mai reprezentativ și adaptând conceptul la gusturile locale în amestecul armonios de durabilitate și estetică modernă”, afirmă Sergey Artemenko, Manager de Proiect.
În aceeași măsură, proiectul dorește să îl introducă pe acest invidid într-o comunitate, punându-i la dispoziție “Mix unic de facilități pentru comunitatea rezidenților și stilul de viață cu infrastructură pentru fiecare membru – pentru copii (diverse locuri de joacă), pentru adulți (zonă de antrenament, amfiteatru, zonă de relaxare, jocuri de societate) și chiar pentru animalele de companie (zonă de plimbare a câinilor și camere speciale pentru rasfățul și îngrijirea patrupedelor).” conchide Sergey Artemenko.
Pe lângă proiectele la activ, RRG Real Estate Group promovează o ofertă dedicată investitorilor. “Această oferă investitorilor posibilitatea de a investi în proiect în condiții atractive și cu perspective de investiții favorabile. Suntem încrezători că #InvestWithRRG reprezintă o oportunitate excelentă pentru cei care caută o investiție imobiliara cu un randoment ridicat si riscurile moderate.” declară Petr Savateev, CEO RRG Real Estate Group.
RRG activează de 20 de ani pe piața imobiliară românească. Expertiza companiei este răspândită în întreaga gamă de activități de dezvoltare – de la crearea conceptului și construcția, până la managementul facilităților imobiliare, cu un accent semnificativ pe client.
Sursă articol: Investing in Property
Sursă articol: Profit.ro